Dezvelirea primului edificiu public comemorativ închinat Rezistenței armate anticomuniste din Obcinile Bucovinei

🇷🇴 Acțiunea s-a executat în comun cu Detașamentul de Onoare format din Batalionul 17 Vânători de Munte „Dragoș Vodă” Vatra Dornei, Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni și Muzica Militară a Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt” Iași.🏛 Memorialul a fost realizat la inițiativa Asociației Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Arboroasa” din Vicovu de Jos, cu sprijinul neprețuit al Mânăstirii Putna, al Protopopiatului Rădăuți, al Primăriei Vicovu de Jos, al Comitetului de inițiativă al cetățenilor din Vicovu de Jos – cărora s-au alăturat și urmașii familiei Lt. Vladimir Macoveiciuc, pentru consfințirea satului Vicovu de Jos ca loc al memoriei colective.

Dezvelirea edificiului comemorativ se încadrează în tematica Anului omagial și comemorativ 2021 proclamat de Patriarhia Română – Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României şi comemorativ al celor adormiţi în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor și își propune redescoperirea satului Vicovu de Jos ca loc al memoriei colective, având ca scop fundamental dezvoltarea unei culturi a rememorării prin antrenarea comunității în cunoașterea, ocrotirea și conservarea mediului cultural tradițional intrinsec legat de recuperarea, valorificarea, cultivarea memoriei și a faptelor de istorie locală consemnate în istoria națională recentă.



VLADIMIR MACOVEICIUC – exponentul țăranilor voluntari care s-au jertfit în Rezistența armată antisovietică din Bucovina🕯

Locotenentul Vladimir Macoveiciuc, conducătorul primului grup de rezistență anticomunistă din nordul Moldovei, s-a născut în 26 octombrie 1906, la Voitinel, fiind fiul lui Samson și al Ioanei. De ocupație comerciant, a avut împreună cu soția lui Domnica patru copii: Silvestru, Victor, Visarion și Ileana.În martie 1944, odată cu cotropirea României de către Uniunea Sovietică, el s-a înscris ca ostaș voluntar al Armatei Regale Române și a luptat ca subofițer în cadrul Batalionului Fix Regional „Bucovina”. La 20 iunie 1944, acesta, împreună cu grupul său cu numele de cod „Vladimir”, format din țărani înarmați, a anihilat întregul stat-major al unei divizii sovietice în Poiana Haciungului (59 trupe și 6 ofițeri), prilej cu care au fost capturate documente preţioase. Pentru faptele sale de vitejie a fost avansat, în mod excepțional, la gradul de locotenent și a fost decorat cu „Virtutea Militară”, „Bărbăție și Credință”, „Coroana României”, „Steaua României”, „Crucea de Fier” – clasa I și „Crucea de Fier” – clasa a II-a. Temut de sovietici și comuniști, prețuit de români și germani, a fost neîndurător cu trădătorii. După 23 august 1944, a organizat și a condus cel mai important grup de rezistență antisovietică din regiunea Bucovinei, care a numărat până la 47 de membri. Aceștia erau țărani înarmați (apolitici) din Vicovu de Jos, Vicovu de Sus, Straja, Crasna, Plosca, Brodina, Voitinel, Bilca, Gălănești, Hurjuieni, Frătăuți, Horodnicu de Sus, Horodnicu de Jos – sate din fostul județ Rădăuți.După mai multe tentative nereușite de a fi capturat, Macoveiciuc a murit în urma unei trădări în zorii zilei de 8 iulie 1946. I-a salvat viața fiului său Silvestru, dar a fost împușcat din clopotnița bisericii din centrul satului Vicovu de Jos de jandarmii români, care atunci erau comandați de armata sovietică invadatoare. Rănit la umăr și călcâi, a murit întins pe o grămadă de prundiș, în urma sângerării abundente. Locotenentul Vladimir Macoveiciuc a căzut în zorii zilei de 8 iulie 1946, la Vicovu de Jos. Ulterior, familia sa a fost hăituită și persecutată de regimul comunist. Fiul său Silvestru a fost arestat și predat poliției secrete sovietice NKVD. Grupul Macoveiciuc a fost arestat și judecat de trei ori de către Securitatea și justiția comunistă.

MULȚUMIM tuturor celor care au fost alături de asociația noastră pentru consfințirea zilei de 8 iulie 2021, pe care Asociația Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale “Arboroasa” a pregătit-o timp de un an, începând cu partea de cercetare și documentare, elaborarea conceptului simbolic și arhitectural, amenajare, edificare – toate acestea încununate cu Ceremonia militară și religioasă în spiritul tradițiilor naționale, la care ne-au onorat cu prezența Detașamentul de Onoare format din Garda de Onoare a Batalionului 17 Vânători de Munte Vatra Dornei, însoțită de comandantul batalionului și plt. maj. Vasile Hrib, Garda de Onoare a Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava, Muzica Militară a Brigăzii 15 Mecanizate Podu Înalt Iași, Preasfințitul Damaschin Dorneanul – Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Arhimandritul Melchisedec Velnic – starețul Mânăstirii Putna, Părintele protopop Ionel-Constantin Maloș (Protopopiatul Rădăuți), Excelența Sa Irina-Loredana Stănculescu – diplomat al statului român, consul general al României la Cernăuți, dl. Ruslan Domnițak – președintele Consiliului Raional Cernăuți, dl. Marian Olaru – directorul Institutului Bucovina al Academiei Române, doamna Mălina Anițoaei – Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, dl Arcadie Bodale – istoric, arhivist la Arhivele Naționale Iași, dl Aurel Buzincu – directorul Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Național, dl. Alin Mureșan – istoric, trimisul președintelui și fondatorului Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului aflat sub egida Academiei Române, acad. prof. dr. Radu Ciuceanu, dna conf. univ. dr. Ludmila Cojocaru – Facultatea de Istorie, Universitatea de Stat din Chișinău (Republica Moldova), Institutul PRO MEMORIA din Chișinău (Republica Moldova), dl. Iurie Levcic, președintele Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești din Cernăuți (nordul Bucovinei, Ucraina).

REFLECTAREA EVENIMENTULUI ÎN PRESĂ

Suceava Smartpress | Eveniment comemorativ la Vicovu de Jos: dezvelirea și sfințirea monumentului dedicat eroului Vladimir Macoveiciuc și celorlalți luptători bucovineni care și-au dat viața în lupta anticomunistă

Agenția de știri Basilica | Trustul de presă al Patriarhiei Române| A fost inaugurat primul monument comemorativ al rezistenței anticomuniste din Bucovina

Revista ROSTONLINE.RO | Troiță închinată Rezistenței armate anticomuniste din Bucovina, dezvelită, joi, în localitatea Vicovu de Jos

GLASUL CETĂȚII ARAD | Primul monument comemorativ al Rezistenței anticomuniste din Bucovina, inaugurat la Vicovu de Jos

Săptămânalul.ro | Joi, 8 iulie, va avea loc dezvelirea primului edificiu comemorativ închinat Rezistenței armate anticomuniste din Bucovina


Distribuire:
Tweet

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *